Ai auzit ca spune în Scriptură așa: În dimineți am ucis pe toți păcătoșii pământului, ca să pierd din cetatea Domnului pe toți cei ce lucrează fărădelegea! Ai auzit când trebuie uciși păcătoșii adică gândurile rele? În dimineți! Gândurile păcătoase răsar din minte, ca mai înainte pruncii fetei Babilonului care se nasc dintr-însa. Și nu arată Scriptura să-i ucidem când ar fi pe la amiază sau seara. Ci, când au răsărit, în dimineți ucide pe păcătoșii pământului!
Gândurile rele și păcătoase, cum au răsărit în minte și imaginație, trebuie ucise prin rugăciunea lui Iisus, ca să pierzi din cetatea Domnului — cetatea este sufletul — pe toți cei ce lucrează fărădelegea.
Dacă am ucis pe păcătoșii pământului, adică gândurile păcătoase, când răsar din minte, am pierdut din cetatea Domnului pe toți cei ce lucrează fărădelegea. Că doar prin gândurile pătimașe vin faptele pătimașe. Că zice dumnezeiescul Părinte Maxim: Stăpânește-ți gândurile, o, monahule! Că dacă nu-ți vei stăpâni gândurile; îndată vei ajunge să nu poți stăpâni lucrurile!
Tot păcatul de la gânduri vine. Și atunci, dacă ucidem pe păcătoșii din cetatea Domnului în dimineți, am curățit cetatea, care este sufletul nostru.
Sfântul Diadoh al Foticeii zice așa: „Mintea cea iubitoare de Hristos, primele răsăriri ale păcatului nu le primește„. Cine iubește pe Dumnezeu, cum se atinge de mintea lui un gând pătimaș, zice: „Doamne Iisuse…„. Cheamă pe Mântuitorul! Pentru că, dacă nu L-ar chema, stă de vorbă cu gândul cel pătimaș, se îndulcește cu el și, după ce s-a săturat de îndulcire, își aduce aminte: „Măi, dar gândurile acestea sunt păcătoase, trebuie să zic „Doamne Iisuse…„, că uite, m-au scos din așezarea cea bună și m-au aruncat în gânduri spurcate„.
Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul zice așa: Când stai la rugăciune și primești gânduri spurcate, ești asemenea unei mirese care curvește de față cu mirele său. S-a logodit cu mirele, și pe urmă, poftim! Stă și se împreună cu altul de față cu mirele. Cât de urâtă este mireasa aceasta mirelui său, când vede că ea îl trădează chiar în fața lui.
Iar Dumnezeu, Care vede toate, vede că noi, în vremea rugăciunii, primim gânduri spurcate, Șl sufletul nostru, în loc să se împreune prin rugăciune cu Hristos, se împreună cu diavolii și curvește în fața Lui. Și atunci Apostolul Pavel ne spune: V-am logodit pe voi mireasă unui Mire fără de moarte; și tare mi-e frică de voi să nu se poticnească inimile voastre, precum a Evei de satana în rai. Clar! Dacă ne-am împreunat cu păcatul în fața lui Dumnezeu, cu diavolii ne-am împreunat, nu cu Hristos! Și atunci, Mirele Hristos zice: „Iată, mireasa Mea — sufletul nostru – s-a împreunat cu diavolii și i se pare că se roagă Mie! Stă la rugăciune și curvește cu diavolii!” Că tot gândul pătimaș dacă-l primim, suntem amestecați cu diavolul acelei patimi și ne duce în gheena.
Zice și Sfântul Isihie: În vremea rugăciunii minții, se încaieră la luptă trei minți: mintea Sfintelor Puteri, mintea drăcească și mintea omului. Mintea omului stă în mijloc și el are atâta putere de stăpânire de sine, încât, toate puterile întunericului dacă ar veni, nu pot să-l clatine.
De aceea a zis Scriptura: Dumnezeu l-a zidit pe om și l-a lăsat în mâna sfatului său. Iar în ziua judecății ne va cere socoteală. Noi vom zice: „N-am putut, Doamne!’‘ „N-ai vrut! Eu te-am înzestrat cu putere„. Că nici îngerii nu-l silesc pe om la fapta bună și nici diavolii nu-l pot sili la cele rele. Atâta putere a luat satana în rai, când a înșelat pe Eva, să clatine puțin puterea cugetătoare a omului, adică să-l îmboldească prin gând să facă răul, dar nu să-l silească.
Poate vom zice în ziua judecății: „Doamne, diavolul m-a dus la femeia cutare!” Diavolul poate să zică atunci: „Doamne, să-mi aducă martori! Cine m-a văzut că-l duceam de mână pe om?” „M-a dus diavolul la crâșmă„, zice altul. Atunci diavolul răspunde: „Doamne, să-mi arate martori! A văzut cineva vreun diavol ducând pe om la crâșmă?” „Doamne, m-a dus diavolul în cutare loc„. Iar diavolul îi poate zice: „Doamne, el a fost prost și a fost iubitor de sine, iubindu-și ființa lui și s-a lăsat biruit de patimi. Eu i-am dat în gând și el s-a dus. Și Sfintele Puteri i-au dat în gând să facă bine și nu a ascultat„.
Deci mintea omului stă între Sfintele Puteri și cetele diavolești. Și îndată ce el simte că-l ispitesc diavolii din stânga, aleargă la Iisus prin rugăciune și atunci se bucură Sfintele Puteri și biruința-i de partea noastră. Iar dacă vom sta de vorbă cu gândurile și ne îndulcim de ele, tot timpul stăm de vorbă cu diavolul. De aceea, în Pateric nici nu se mai spune patimă, ci: „Cutare s-a luptat cu diavolul curviei, sau cu diavolul mâniei, sau cu diavolul leneviei„, că tot păcatul este un diavol.
Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 1
gânduri din ortodoxie (2) 