„Mi-e frică. Mă gândesc că anii vor trece, că mă voi trezi într-o zi dându-mi seama că n-am trăit. Și cred că atunci mă voi plictisi și de toate cele pe care vreau să le fac, pur și simplu nu le voi putea face. Cred că atunci va fi prea târziu. Viitorul mă îngrozește. Acel viitor. Necunoscut”.
Știi bine. Nu viitorul este cel care ar trebui să te îngrijoreze. Nu. N-are niciun sens să te pregătești o viață întreagă, doar ca să te trezești într-o zi și să spui: „E-n regulă. Sunt împlinit. Le-am făcut pe toate”. Nu că așa ceva ar fi rău. Dar e utopic…
Prezentul. Acum. Ce poți face mai bine astăzi. Asta să ai în vedere… Poate vei spune că nu-i posibil. Dintr-un motiv sau altul. Însă aici este sensul. Punctul sensibil. Ce poți face astăzi. Să te lupți cu toate acestea., pe care le crezi imposibile, acum.
Te-ai gândit la faptul că tu te preocupi cu ce și cum se va întâmpla în viitor e pierdere de timp, de timp real, din prezentul tău?
Te-ai gândit că s-ar putea să nu exiști în acest viitor pentru care te îngrijorezi? Și încă ceva…
Te-ai gândit că poate e convenabil pentru tine să te îngrijorezi și să vorbești doar despre viitor, fiindcă astfel declini răspunderea de a-ți schimba prezentul?
S-a făcut târziu… Noapte bună! Gândește-te…
gânduri din ortodoxie (2) 