Dar ce este lumea şi ce sunt cele din lume? Ascultă! Nu este aurul, nu e argintul, nu sunt caii, nici măgarii; fiindcă toate acestea, câte ne slujesc şi nouă spre nevoile trupului, le avem şi noi. Nu carnea, nu pâinea, nu vinul; fiindcă şi noi gustăm din acestea şi mâncăm din ele cât ne... Citește în continuare →
Cunoaşterea neînsoţită de iluminarea dumnezeiască este o catastrofă
-Părinte, mai demult lumea era mai bună? -Nu, cum să fi fost mai bună? Numai că oamenii de atunci aveau simplitate şi gândul cel bun. Astăzi, oamenii toate le văd cu viclenie, pentru că le măsoară pe toate numai cu mintea. Duhul european a făcut un mare rău. El i-a secătuit pe oameni. Astăzi, oamenii... Citește în continuare →
Zâmbetul
Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă. Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi... Citește în continuare →
Sabia duhului
Iar sabia duhului este discernământul care deosebeşte binele de rău, pe aceasta îndeamnă să o avem în mâini Apostolul, adică pururi având-o lucrătoare prin lucrare practică, pentru a discerne, căci precum sabia de fier, când este mânuită, pururi este înfricoşătoare celor potrivnici, iar dacă este lăsată de o parte şi fiind inactivă este cheltuită de... Citește în continuare →
Chemarea cea adevărată
Pe de altă parte, avem altă realitate: tinerii mai însetaţi de Dumnezeu, care merg la mănăstiri, care au un duhovnic călugăr, se aprind de dorul călugăriei, nu întotdeauna cu focul cel adevărat, ci dintr-o emoţie firească până la urmă, asupra căreia ne atenţionează Sfinţii Părinţi. Acest foc se poate aprinde în inima orişicui sau să... Citește în continuare →
Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos
Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos", vârsta „bărbatului desăvârşit". Ce înseamnă un bărbat desăvârşit în înţelesul obişnuit, ştim cu toţii; şi este cu neputinţă să găsim un om căruia nu i-ar plăcea să atingă această desăvârşire; dar ce înseamnă a fi bărbat desăvârşit în Domnul nu ştie nimeni, afară de... Citește în continuare →
Iubirea e totul
De iubire sunt legate toate poruncile lui Dumnezeu. Atunci când Mântuitorul a fost întrebat de un oarecare cărturar care este cea dintâi poruncă din Lege, i-a răspuns: „Să iubești pe Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Toată Evanghelia... Citește în continuare →
Căci S-a smerit pe Sineşi făcindu-Se ascultător pina la moarte, şi încă moarte pe cruce
Întru numele marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos - al Celui ce a zis: Eu sunt lumina, viaţa, adevărul, calea şi uşa cea către Dumnezeu-Tatăl. „Şi, de va intra cineva prin Mine, se va mîntui. Şi va intra, şi va ieşi şi va afla păşune (adică de mîntuire)” - ia aminte la cele ce... Citește în continuare →
Fiecare vede ceea ce caută sa vadă
Un copil, niciodată nu observă că e gol până e inocent. Abia după ce îşi pierde inocenţa începe să-şi pună mânuţele să-şi acopere trupul. Acesta e rezultatul păcatului. Şi-a pierdut inocenţa şi de aceea s-a produs un gol interior şi de acolo se reflectă şi în afară. Un om duhovnicesc orice semne vede, că-i îmbrăcat... Citește în continuare →
Lăcomia
Când auzim cuvântul lăcomie, ne gândim aproape instinctiv la prea mult sau, oricum, mai mult decât avem nevoie. Este o tulburare noopsihică identificată de Părinţi şi poate fi împărţită în trei subdiviziuni: alimente, sex şi bani. In viziunea anatomică şi psihopatologică patristică, tulburările apar în urma dorinţelor şi se manifestă în trup. Referitor la lăcomia... Citește în continuare →
Povață
Totuși, nu te întinde deodată la înalțimea nevoinței, ca nu cumva să amețești și să cazi de la această înălțime. Mai bine să urci puțin câte puțin la înălțimea sporirii decât să cazi iar jos dintr-un avânt nechibzuit - lucru care nu e lipsit de vătămare pentru suflet. Puțin câte puțin taie îndulcirile vieții și... Citește în continuare →
Cugetarea la cele dumnezeieşti
Iată cum se foloseşte cugetarea la cele dumnezeieşti. Dimineaţa, îndată după ce vă veniţi în simţiri cu totul în urma somnului, cugetaţi la adevărurile de credinţă, începând cu fiinţarea cea mai înainte de veci a Dumnezeului întreit Ipostatic şi sfârşind cu înfricoşata Judecată şi soarta veşnică a tuturor - nu repede şi nu încet, ci... Citește în continuare →
Smerita cugetare este o altă cale de pocăinţă
Smerită cugetare este atunci când cineva se smereşte pe sine, deşi este mare în virtute. Vameşul a rostit doar adevărul, pentru că era păcătos. Şi, într-adevăr, cine poate fi mai rău decât vameşul? Negustor al nenorocirilor celorlalţi, uzurpator al ostenelilor străine, părtaş al câştigurilor altora, părtinitor faimos, legiuitor păcătos. Aşadar dacă un asemenea om a... Citește în continuare →
Tu vei trăi în veci, tu nu vei muri niciodată
Există în căsătorie o dimensiune veşnică, pe care poate că mai bine decât oricine a exprimat-o scriitorul francez Gabriel Marcel. Acesta scrie: „A-i spune unui om: „Te iubesc” este totuna cu a-i spune: «Tu vei trăi în veci, tu nu vei muri niciodată…". (Mitropolitul Antonie al Surojului) (Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de... Citește în continuare →
Monahul și lumina taborică
Monahul mai înainte chiar de a începe viața lui monahală, încă din vârsta copilăriei, are tendința să trăiască neîncetat un Tabor. Poate că cei de alt neam care vin la ortodoxie au un dor mai mare decât grecii, o stăruință și o dispoziție încăpățânată de a trăi taboric. Toți cei care suntem născuți în acest... Citește în continuare →
Pocăința cu întristare și pocăința cu bucurie
Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia, ca să vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: odihnește-te puțintel, frate, și-l vei vedea. Iar el a zis: nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el. Au... Citește în continuare →
Necazurile îndurate fără de voie sunt iconomisite de iubirea de oameni a lui Dumnezeu
Cu cât cineva se va lipsi de bunăvoie de bunătăţile acestei lumi, cu atât mila lui Dumnezeu îl va urma, iar iubirea Lui îl va ocroti. Însă toţi cei care au o voinţă slabă şi pentru aceasta nu se pot nevoi pentru dobândirea vieţii veşnice, Dumnezeu povăţuieşte sufletele lor spre virtute prin necazurile cele fără... Citește în continuare →
Împărăteasa Cerurilor te va ajuta întru toate
Împărăteasa Cerurilor te va ajuta întru toate! Iar Ea, Apărătoarea Doamnă, te va auzi… Orice necaz s-ar abate asupra ta, Orice boală te-ar putea lovi, Oricât de greu de îndurat ţi-ar fi viaţa de familie, Sau cât de nestatornică slujba - În toate aceste împrejurări Întoarce-te spre Împărăteasa Cerurilor, Şi cu lacrimi cere-i să te... Citește în continuare →
Risipirea minţii
Risipirea minţii este arma principală a diavolului; îndată ce aceasta îţi aduce în minte vreun chip sau vreun lucru, izgoneşte-le! Mintea umblă ca un hoinar prin vecinătăţi şi adună ca un burete toate mizeriile, aducându-le în suflet. Sileşte-ţi deci mintea să fie încontinuu în inimă şi să se ocupe cu rugăciunea sau cu diferite alte... Citește în continuare →
Vărsatu-s-a Harul pe buzele tale
De vreme ce am făcut pomenire de cuvintele şi de deosebitul har cu care era înzestrat Cuviosul, trebuie negreşit să adaug şi următoarele la cele de mai înainte. Din omiliile lui izvorau un har şi o putere atât de minunate, cum nu am mai întâlnit până azi la vreunul din bărbaţii cei vestiţi pentru virtute,... Citește în continuare →
Să iubim fără să aşteptăm ceva în schimb – aşa Il cunoaştem pe Dumnezeu
Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiţi, se vor aduna toţi împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru noi toţi. Dacă fratele tău te stânjeneşte, te oboseşte, atunci să te gândeşti: „Acum mă doare ochiul meu, mâna mea, piciorul meu; trebuie să-l îngrijesc cu toată iubirea mea” (I Corinteni 12, 21). Să... Citește în continuare →
Fapta bună
Iată cum să vă rugaţi: Doamne, învredniceşte-mă să mor cu sfârşit creştinesc; nu mă lăsa, Doamne, la Judecata Ta cea înfricoşată, nu mă lipsi de Împărăţia Cerurilor! Împărăteasa Cerurilor, nu mă lăsa pe mine! Însingurarea şi rugăciunea sunt mari mijloace spre fapta bună: curățind mintea, ele o fac străvăzătoare. (Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de... Citește în continuare →
Cum îi luptă diavolul pe oameni?
Diavolul foloseşte multe mijloace pentru a-i sili pe oameni să i se facă robi. In continuare, ne vom opri la chipul felurit în care acesta lucrează. Să spunem dintru început că diavolul este plin de o turbare fără margini şi de o ură neţărmurită împotriva omului. Omul, însă, se bucură de iubirea cu care îl... Citește în continuare →
Judecata şi osândirea
Puţinătatea încrederii Cine este departe de rău, acela foarte puţin bănuieşte răul. (Sfântul Grigorie Teologul) * Mai bine să ai mai multă încredere decât să o treci cu vederea. Căci mai multă încredere este greşeala mea, iar mai multă suspiciune este obidă a aproapelui. (Sfântul Filaretal Moscovei) * Cu ochiul suspiciunii se poate ajunge la... Citește în continuare →
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) – Puțina credintă, plinită de mila lui Dumnezeu, aduce vindecarea
Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea cade în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis:... Citește în continuare →